Operațiunea „Curcanul dispărut”

Într-o dimineață liniștită de toamnă, satul Vărzărești a fost zguduit de o veste de proporții: i s-a furat curcanul lu’ nea Ghiță! Un exemplar mare, gras, mândria gospodăriei — „crescut pe porumb și respect”, după cum zicea stăpânul.

La fața locului s-au prezentat prompt doi milițieni din postul comunal: plutonierul Mureșan, un bărbat cu burta mai mare decât portbagajul Daciei de serviciu, și agentul Bebe, care respira greu când își lega șireturile.

— Băi, Bebe, azi nu plecăm de aici până nu găsim curcanul! a decretat Mureșan, suflând abur în aerul rece.
— Da, șefu’, dar dacă l-o mâncat deja cineva?
— Taci, mă! Curcanu’ nu dispare așa, e ditamai animalu’. Poate s-o ascuns prin cotețele altora…

Și-au început ancheta pe uliță, din poartă în poartă, înarmați cu o lanternă mică și un caiet mototolit.

La prima gospodărie, i-a întâmpinat tanti Marioara, cu basmaua legată strâns sub bărbie.
— Ce căutați, dom’ plutonier?
— Curcanu’, tanti Mărioara! E mare, negru, cu pene lucioase!
— Da’ nu l-am văzut, să mor eu! Poate e la mine-n coteț, da’ doar găini am.
— Deschideți, să verificăm!

Și, zdup! milițienii au intrat în patru labe prin coteț, ridicând praf, pene și un miros care putea răsturna un tractor.
— Bebe, vezi sub ladă!
— Aici nu-i nimic, șefu’, doar un cocoș supărat!
— Lasă-l, că e pe teritoriul nostru!

Tanti Mărioara râdea cu lacrimi:
— Dom’ Mureșan, dacă găsiți curcanu’, să mi-l lăsați și mie o zi, că-l pun să sperie pisicile!

Au continuat ancheta la nea Ion, cunoscut pentru colecția lui de găini „cu pedigree”.
— Ce doriți, dom’ plutonier?
— Avem un caz grav, nea Ioane. Curcan dispărut! Se poate să fie la dumneata?
— Doamne ferește! Eu n-am nevoie de curcani, am destule neamuri gălăgioase!

Totuși, milițienii au intrat din nou în coteț, în patru labe, cercetând colțurile cu lanterna.
Bebe, cu burta pe pământ, mormăia:
— Șefu’, dacă nu-l găsim azi, eu îmi dau demisia.
— Nu poți, că n-ai cui s-o dai! Ți-o țin eu până mâine!

La a treia gospodărie, au fost întâmpinați de o babă surdă:
— Ce vreți, măi?
— Curcanul, mamă!
— Aoleu, eu n-am guzgan, dar am o rață supărată!

Când s-au ridicat din coteț, plini de paie și praf, milițianul Mureșan a tras concluzia:
— E clar, Bebe. Nu e în sat.
— Șefu’, și dacă l-a luat vulpea?
— Vulpea? Cu ăla de 15 kile? Doar dacă a venit cu remorcă!

S-au suit în Dacie, iar când au pornit motorul, s-a auzit un sunet ciudat din portbagaj:
„Gluglu-gluglu!”

S-au uitat unul la altul, apoi au deschis portbagajul. Curcanul, viu și nevătămat, era acolo, printre două pături și o lopată.

— Băăăi, Bebe, ăsta era de dimineață când l-am luat să-l ducem la laborator!
— Șefu’… noi l-am căutat prin coteț, dar îl aveam la noi?
— Taci, mă, nu zice nimănui! Scriem în raport că l-am recuperat în urma unei operațiuni complexe!

Și-au șters frunțile, iar nea Ghiță, când a văzut curcanul, a zis cu mândrie:
— Ei, domnilor, se vede că avem miliție serioasă în sat!