Stare de vigilență maximă în comuna liniștită
La postul de miliție din comună, anul a început cu o ședință serioasă, convocată de urgență, chiar lângă soba care trosnea mai mult decât disciplina din încăpere. Șeful, cu agenda sub braț și privirea gravă, a anunțat din start:
— Avem informații clare. Se pregătesc proteste de mare amploare. Trebuie să fim vigilenți 24 din 24.
Militienii s-au îndreptat în scaune. Unul a notat ceva, altul a căscat discret.
— Fermierii ies cu tractoarele, a continuat șeful. Pensionarii vin cu cupoanele de pensie. Le flutură. Copiii nu mai vor să meargă la școală dacă nu li se mărește alocația. Salariații cer indexări.
A făcut o pauză dramatică.
— Practic, toată comuna e nemulțumită.
Un murmur a trecut prin sală. Unul dintre milițieni a ridicat timid mâna:
— Tov… adică șefu’, nici nouă nu ni s-au mărit salariile…
N-a apucat să termine fraza. Șeful i-a aruncat cascheta direct în cap, cu precizia omului obișnuit să pună ordine:
— Taci! Să-ți fie bine că ai loc de muncă!
Militianul și-a pus cascheta la loc, ușor strâmb, și a dat din cap aprobator.
— Noi nu protestăm, a continuat șeful. Noi veghem. Dacă vedeți un tractor, notați. Dacă vedeți un pensionar cu hârtie în mână, întrebați-l ce cupoane sunt alea. Dacă vedeți copii care lipsesc de la școală, clar e organizare.
— Și dacă protestăm și noi? a șoptit cineva din spate.
Șeful s-a uitat lung:
— Atunci vă dau liber. Fără plată.
Ședința s-a încheiat în liniște deplină. Afară, comuna părea calmă. Nici tractor, nici protest, nici copil revoltat. Doar postul de miliție, în stare de vigilență maximă, pregătit să apere ordinea… atât cât permitea bugetul.
