„Graurii de pe Giulești” – o povestioară satirică de după derby

Trei suporteri ai „câinilor roșii”, transpirați, triști și ușor filozofici, mergeau încet, pe jos, de la stadion. Se terminase meciul. Rapidul îi bătuse din nou. Nu grav, dar suficient cât să doară.

— Băi, eu nu sunt așa supărat că am pierdut, zice Giani, cel mai rotofei dintre ei, trăgându-și gluga peste cap.
— Cum să nu fii, bă? strigă Relu. Ne-au făcut de râs! Rapidul, bă! 
— Lasă, mă, că nu scorul mă doare… altceva m-a terminat.

Ceilalți doi se uită nedumeriți.

— Ce-ai pățit, Giani?
— Băi, să mor io, nu știu cum, dar s-or kkt niște grauri pe mine în pauză. Pe spate, fix pe trening!
— Cum adică, grauri?
— Da, mă! Zburau deasupra stadionului, probabil credeau că-s steag roșu, că m-au nimerit artistic, așa, în diagonală…

Relu începe să râdă în hohote.
— Aoleu, bă Giani, ăia n-au fost grauri, mă, au fost porumbei negri de la galeria adversă! Că au zburat și deasupra mea când am ridicat bannerul „Dinamo nu moare!”

— Mă doare, bă, sufletul! — oftează Giani. — Treningul e nou, frate! Original! Trei sute de euro!
— Original? De unde, mă? — întreabă Dănuț, șmecherașul grupului. — De la ăla din Obor care vinde și „Abibas”?
— Nu, bă, de pe net! Scria acolo „roșu Dinamo edition”.
— Aha… și sub etichetă? Tot în chineză scrie, nu?

Toți trei izbucnesc în râs, chiar și Giani, deși încă își mirosea umărul cu suspiciune.

— Bă, dacă e semn, zice Dănuț filozofic, poate că graurii ăia ne-au marcat. Un semn divin, gen… renaștere, curățare spirituală.
— Da, curățare, sigur, că mă duc acasă să frec treningul cu peria, zice Giani.
— Sau poate universul ți-a zis simplu, bă: „Schimbă echipa!”

Giani se oprește și-l fixează cu o privire serioasă:
— Schimb echipa când graurii cântă imnul Dinamo, bă! Până atunci, spăl treningul și merg mai departe.

Și-au continuat drumul tăcuți, dar cu un zâmbet amar. Pe trotuar, o pată albă, mică, le-a amintit că uneori, în viață, pierzi meciul … dar câștigi o poveste.