Burcea și radarul cu elastic
În anii când România încă mirosea a benzină prost rafinată și asfaltul avea mai multe gropi decât porți de fotbal la țară, miliția locală își făcea treaba cum putea. Iar la capitolul „cum putea”, nimeni nu-l întrecea pe Agentu’ Burcea, omul care transformase comoditatea într-o artă și burta într-un fel de uniformă paralelă.
Într-o dimineață toridă de vară, șefii de la județ au trimis un ordin: „Trebuie să montăm radar pe șoseaua națională, să prindem șoferii care calcă pedala prea tare”. Burcea a primit sarcina cu un oftat adânc și cu o privire către Dacia lui obosită, care abia mai stătea pe patru roți.
– „Radar… Păi noi n-avem nici baterii la lanternă, darămite la radar!”, mormăi el, frecându-și chelia lucioasă cu un șervețel unsuros.
În loc să se dea bătut, a găsit soluția „inginerescă”: a prins radarul cu un elastic gros de la conservele de carne direct pe parbriz. A lipit firele cu leucoplast și a pus aparatul pe „demo mode”, adică singurul mod în care mai pâlpâia ceva.
Și uite așa, primul șofer care a trecut cu vreo 40 km/h s-a trezit că radarul indica „260”.
– „Dom’ șofer, ați depășit viteza legală de trei ori! O să vă ia carnetul până la pensie”, zise Burcea, trântindu-și burta peste capota Daciei.
Șoferul, un biet dascăl de la școala din sat, s-a uitat la aparat, apoi la milițian.
– „Dom’ agent, dar nici avionul nu merge așa repede…”
– „Nu mă contrazice, că aparatura noastră e de ultimă generație! Dacă scrie 260, atunci 260 e! Asta-i legea vitezei, mai tare ca Newton!”, răcni Burcea, fluturându-și fluierul ca sceptrul unui împărat.
Și uite așa, într-o singură zi, a adunat 17 amenzi record. Pe proces-verbal scria cu litere mari: „Depășire cu 300 km/h în zona limitată la 50”.
Când hârtia a ajuns la prefectură, ăia au început să se întrebe dacă nu cumva prin sat trec rachete sovietice. Până și ziarul local a dat o știre: „Record mondial la Arad: Dacia papuc depășește viteza sunetului!”.
Între timp, Burcea se lăuda la birt:
– „Vedeți, bă, ce aparat modern avem noi? Ăla de la NASA e pistol cu apă. Și să știți că nu-s prost, elasticul ăla l-am strâns eu personal. Am mâna formată de la salamurile cu soia!”
Și cum nimeni n-avea curaj să râdă prea tare, toată lumea dădea din cap respectuos, deși jumătate de sat știa adevărul: că radarul lui Burcea era bun doar să arate ce voia burta lui, nu ce făceau șoferii.
Legenda spune că până și caii care treceau cu căruța apăreau pe aparat cu 120 km/h. Dar cine să-l contrazică pe Agentu’? Până la urmă, omul era singurul din comună care știa să scrie procese-verbale cu litere mari și clare – chiar dacă le scria pe genunchi, între două halbe de bere.
