Marea goană după biciclist
Soarele abia răsărise, iar ulița satului era liniștită, cu găini scurmând pe margine și câini lenevind la umbră. Agentu’ Burcea, proaspăt scos din cârciuma de peste drum, își ocupa „postul strategic”: scaunul de lemn așezat lângă șosea, cu burta sprijinită pe genunchi și cu fluierul pregătit, în caz că trece vreun infractor rutier.
Pe când își mai ștergea chelia cu o batistă pătată de muștar, din depărtare se auzi un zgomot ciudat: clic-clic-clic. Nu era mașină, nu era căruță – era un băiat cu Pegas, care venea în viteză, cu pantalonii suflecați și cu o batistă roșie fluturând la gât, ca un mic haiduc modern.
Ochii lui Burcea s-au îngustat. „Aha, obiectiv mobil! Ăsta sigur merge cu peste 50!”, gândi el, scuturându-și burta ca să se ridice.
– „Stai! În numele legii!”, strigă el cu voce tunătoare.
Biciclistul, evident, nu a oprit. Ba chiar a pedalat mai tare, distrându-se.
Burcea, rănit în orgoliu, a decis că e momentul unei urmăriri ca în filme. A sărit de pe scaun și a pornit după el, dar după trei pași s-a auzit un zgomot sinistru: respirația lui gâfâită, amestecată cu scârțâitul bocancilor.
– „Stai, banditule!… că te prind… imediat… doar să… respir puțin…”, bolborosea între două inspirații grele.
Găinile s-au speriat și au zburătăcit, câinii au început să latre, iar satul întreg privea spectacolul. Copiii râdeau cu lacrimi: „Hai, nene Burcea, vezi că Pegasul are viteze, nu-l prinzi tu nici la anul!”.
Într-un gest disperat, milițianul și-a scos fluierul și a suflat cât l-au ținut plămânii. Sunetul a fost atât de strident, încât nu doar băiatul s-a oprit, dar și vacile din câmp au ridicat capul mirate.
– „De ce n-ai oprit, măi golanule? N-ai văzut semnalul regulamentar?”, trânti Burcea, sprijinindu-se de gard și ștergându-și fruntea transpirată.
– „Care semnal, dom’ agent? Că abia dacă v-ați ridicat de pe scaun!”, chicoti copilul, ținându-se de ghidon să nu cadă de râs.
Burcea s-a înroșit ca o roșie coaptă. Ca să-și salveze autoritatea, a scos carnețelul de procese-verbale și a început să scrie: „Amenda – depășire viteză regulamentară cu vehicul nemotorizat. Estimare: 60 km/h.”
– „Dar Pegasul meu nu prinde nici 30 la vale!”, protestă băiatul.
– „Nu mă contrazice, tinere, că aparatul meu de ochiometru nu minte! Eu pot estima viteza după cum se clatină burta când alerg după tine!”, zise Burcea, punând ștampila.
Copiii din sat au aplaudat scena ca la circ. Legenda spune că acel proces-verbal a rămas ani de zile afișat la birt, sub titlul „Cel mai rapid Pegas din istorie – prins de Agentu’ Burcea”.
